„APOSTOLII”
de Mirela Puiu
– Prefață de Radu Enache
„Cum poate fi ceva, în același timp, și pe o parte a realității, dar și pe partea opusă a aceleiași realități? În matematică există un domeniu care se numește topologie, în care se studiază spații caudate pentru viața de zi cu zi. Cel mai simplu exemplu cunoscut de multă lume este banda lui Möbius, o bandă de hârtie a cărei capete sunt lipite după ce banda este răsucită o dată. O furnică plasată pe bandă, după ce parcurge toată lungimea, ajunge în același punct, dar pe partea opusă. Să privim realitatea care ne înconjoară, banală, predictibilă, trăită zilnic între casă și slujbă, printre oameni pe care îi vedem în fiecare zi, cu aceleași gesturi, cu aceleași cuvinte schimbate. Și să ne punem problema că această realitate ar avea și o altă parte, în care tot ceea ce este banal devine semnificativ, nimic nu mai este predictibil, iar drumurile și conversațiile noastre zilnice conțin sensuri și mesaje stranii, venite parcă din alte lumi. Prozele Mirelei Puiu, „Valentina”, „Gabriel” și „Apostolii”, reușesc această performanță, grațioasă și teribilă totodată.” (Radu Enache)
Scriitori
Mirela Cerasela Bradea nu pictează doar imagini, ci procese sufletești – momente în care materia se contopește cu emoția și devine simbol. Culoarea capătă glas, iar forma prinde viață din arderea lentă a trăirilor ei. „Un suflet care a ars atât de adânc, încât cenușa s-a materializat în culoare“ – așa își definește artista propria creație, o artă a sufletului în care viața și moartea, începutul și sfârșitul, se întâlnesc pentru a naște frumusețe. Fiecare lucrare este o mărturisire a transformării, o fereastră către locul în care durerea devine frumusețe și tăcerea – culoare. Expozițiile sale din Alba Iulia, Cannes și Vallauris aduc în fața publicului o lume în care arta nu mai este doar privită, ci simțită – o lume în care fiecare lucrare devine o fereastră către renaștere și sens.
Sorina Sandu
”Îmi scăpase tot timpul
Printre degete
Precum nisipul foarte fin
Din Golful Tăcerii
Dar am primit timp în plus,
O altă viață
Ca să învăț tăcerea.
Să tac împreună cu muţii pământului
Cu ultima zăpadă de pe creste,
Cu zborul fluturilor îndrăgostiți de flacară,
Cu mugurii dulci ai smochinilor”
Anamaria Nedelcu
„trăim zilnic sentimentul că ceva ne lipsește / orele în care ne-am gândit la alții / ajungem să le regretăm / ei n-au auzit ce le-ai spus. / primim e-mailuri / de la tarotiste și terapeuți online / același mesaj / și astăzi te-au nimerit.”