V. MARELE PREOT – Sinele superior

“Oricine își percepe simultan umbra și lumina se vede pe sine din două părți și astfel ajunge la mijloc.” – Carl G. Jung

O nouă întâlnire cu Domnul H aduce lumini și orientări noi în cercetările lui Albert. Locul preferat de întâlnire și de discuții aprofundate era Parcul Carol din București, fiind situat cam la jumătatea distanței dintre zonele în care locuiau fiecare. Venind dinspre intrarea principală, drept în față, apare iluzia optică că un “triunghi întunecat terestru”, format de aleea din piatră cubică, se întâlnește răsturnat în oglindă cu „triunghiul luminos al cerului”, cu vârful în jos, decupat de copacii înalți de pe lateral. Exact la intersecția dintre cele două vârfuri se ridică Monumentul Eroului Necunoscut, construit în 1923, în centrul unui mausoleu care, privit de sus, are formă de semicerc cu un punct în mijloc. Orice ochi avizat va recunoaște imediat acest simbol vechi și enigmatic – “semiluna cu stea” – semn distinct al zeiței Isis, prezent în toate reprezentările artistice, fie așezat pe capul său, fie la centură, fie la picioarele sale.

— Revelația este înțelegerea profundă la limita cu experiența mistică. – a deschis discuția Domnul H, în timp ce privirea, din punct fix, către marele monument.

— Înțeleg parțial, căci termeni precum “revelație” și “mistic” sunt destul de vagi în vocabularul și în mintea unui fost ziarist care caută și vrea dovezi concrete. – a răspuns Albert cu un zâmbet larg, ridicând la fileu solicitarea pentru explicații mai detaliate.

— Marile adevăruri sunt, de fapt, mereu în fața noastră, nu trebuie să le căutăm, sunt peste tot, dar nu avem ochii necesari să le vedem. Adică le vedem, dar nu le percepem, nu le conștientizăm. Doar unii încep să le căute prin cărți sau prin lume, fiind copleșiți de infinitatea de forme, dar fără găsească, totuși, răspunsuri satisfăcătoare. Mintea noastră este mai mult dresată de condiționări sociale și mai puțin educată să evolueze. Această evoluție este vizibilă între generații, dar destul de incertă în viața unui singur individ. Vedem doar ceea ce ni se arată de către cineva și asta se numește inițiere. Dar atunci când vedem singuri, ceva esențial ce nu observasem până atunci, aceea este o revelație.

— Și experiența mistică cum s-ar putea explica pentru cineva care nu este interesat de subiect, nu a citit nimic despre asta și crede că este rezervată doar sfinților?

— Inimile deschise și pure nu mai au nimic de ascuns. Prin suferințele vieții, și-au descoperit atât propria lumină, ceea ce este cu adevărat bun, cât și propriul întuneric, acele tentații și păcate omenești pe care fiecare dintre noi le ascundem. Iar atunci când le recunoaștem și le acceptăm, când despărțim clar lumina de întuneric, ne limpezim în gânduri și în sentimente. Suntem puși de propria minte să alegem în mod conștient să trăim într-o beznă care generează beznă, ca o mlaștină, sau să ne desfacem aripile ascunse în interior și să ne ridicăm, cu riscul propriei anihilări, precum legenda lui Icarus. Unii descriu această stare ca pe o dezintegrare, o intuiție a lui Dumnezeu în propria persoană, o înțelegere fără cuvinte, o apropiere de inteligența cosmică, ca miracolul unei raze de lumină care străpunge întunericul.

— Adică orice om, indiferent de cultură, ateu sau credincios, păcătos sau virtuos, poate avea aceste trăiri?

— Cred că da. Vezi și acest monument închinat Ostașului Necunoscut care s-a sacrificat pentru un bine general, mai înalt decât propriul interes de a-și salva viața prin fugă. Așadar, experiența mistică pare a fi condiționată de sacrificiul propriei persoane pentru binele altcuiva și nu doar așa, fanatic și generic, în numele lui Dumnezeu. Nu toți trebuie să devenim eroi-martiri sau sfinți, dar odată ce s-a declanșat această stare de dăruire pornită din interior, atingem cel mai înalt nivel de iluminare interioară care topește tot ce era cândva doar întuneric nevăzut – ca o apă tulbure în care un pește trăiește fără să știe și să-l deranjeze că este tulbure. Dintre cei care ajung la acest nivel, unii aleg să-și dedice viața strict lui Dumnezeu și vor ajuta oamenii care trec pragul mănăstirilor. Dar alții vor alege conștient să revină printre oameni, să coboare și să trăiască în inimă, acel punct luminos din corpul nostru, aflat la intersecție dintre cer și pământ, dintre masculin și feminin. Iar cei mai păcătoși au un mare potențial să devină sfinți, pentru că lumina, odată aprinsă, va alunga definitiv întunericul. Simbolistic, triunghiul reprezintă lumina, iar orice triunghi ascunde în interior un alt triunghi răsturnat.

— Totuși, oamenii trăiesc pe pământ, cu bune și cu rele, iar fiecare dintre noi visează să fie fericit aici, nu dincolo, chiar dacă Fericirea nu are aceeași definiție pentru toți…

— Atât revelația cât și experiența mistică se numără printre sentimentele umane care pot fi trăite aici pe pământ, indiferent de spațiu sau timp. Acestea doar te scot din micile plăceri ale vieții și te duc mai aproape de un nivel superior de trăire și înțelegere. În acest punct poate părea că totul se termină prin întoarcerea în “Paradisul pierdut”, dar adevărata munca abia începe pentru că te obligă la revenirea în dimensiunile și vibrațiile inferioare care susțin viața materială. Scopul este acela de a le distila și încerca să le ridici către acest tărâm ideal pe care l-ai simțit ca fiind mai real decât realitatea fizică și mai plăcut decât toate plăcerile omenești la un loc. De fapt, cu cât evoluezi mai mult ca individ, devii la rândul tău factor de evoluție pentru cei din jurul tău. Vezi ierarhiile îngerești și “Scara lui Iacob” care nu sunt doar povești religioase de adormit enoriașii, ci vorbesc despre realități fizice, concrete, vizibile, manifestate peste tot, mai ales acolo unde este vorba despre dragoste, educație, moralitate, înțelepciune, bunătate, tradiție. Acestea sunt influențe pozitive eterne “insuflate mereu de îngerul păzitor”, după cum spunea Manly P. Hall în una dintre ultimele sale conferințe publice din anul 1990.

— Pare că toate aceste niveluri superioare și realități invizibile nu sunt separate, într-un dincolo imaginar, ci strâns legate de viața noastră zilnică, materială, care tinde natural spre liniște, ordine și armonie. De fapt, încearcă să cultive binele în noi și să limiteze, sau chiar să transforme, pornirile noastre negative?

— Exact așa înțeleg și eu prezența și munca celor și-au depășit natura de animal social și au devenit conștienți de sinele lor superior. Odată trezit, acest Sine Superior devine dator să ne însoțească și să ne ghideze în toate acțiunile, să lucreze pentru noi, cu noi și prin noi, indiferent de dimensiunile superioare sau inferioare pe care le traversăm în timpul călătoriei noastre pe pământ.

După această nouă discuție tulburătoare, Albert începea să înțeleagă că evoluția spirituală a cercetătorului este esențială în încercarea de a pătrunde misterele antice, semnificația simbolurilor mistice și însăși apariția vieții, menținută în încordare și echilibru fragil, la confluența dintre energiile terestre și cele astrale, cei doi piloni ai milei și ai severității pe care se sprijină întreaga poveste a civilizației umane. “Nu poti pătrunde o logică înalt spirituală antică cu logica materialistă a secolului 21, trebuie să te ridici prin coborâre, chiar dacă sună paradoxal”, spunea deseori Domnul H, făcând referire și la simbolismul Arcanei XXI “Lumea” din Tarot, care din indică sfârșitul unui ciclu și reluarea lui din Arcana Zero “Nebunul”.

Parcă în prelungirea celor discutate cu Domnul H, Baran afla despre existența pe cerul nopții a unui triunghi echilateral, denumit “Triunghiul de Iarnă”, fomat din trei stele fixe – Procyon, Betelgeuse și Sirius, cea din urmă fiind chiar în vârful de jos, îndreptat spre pământ. Mintea lui Albert a fugit către Arcana Majoră V “Hierofantul” care, în unele seturi de Tarot, este reprezentat fie ca un papă, fie ca o preoteasă îmbracată în roșu, încadrată de două coloane masonice, având deasupra cifra romană V care pare să facă trimitere directă la “Triunghiul de Iarnă”. Iar capul cu trei coroane și litera T de pe piept, prelungită spre zona inghinală, parcă amintesc nu doar de crucea egipteană Ankh, ci și de constelația Sirius care are forma literei T, pornită din vârful unui triunghi, ca două picioare sau ca ieșind dintr-o piramidă. Pentru o clarificare a numelui arcanei, cuvânt dispărut din vocabularul uzual al zilelor noastre, Albert a căutat în dicționar explicația exactă pentru termenul “hierofant” – “Preot antic grec care iniția pe neofiți în mistere și în oracole.”

La picioarele Hierofantului sunt două chei încrucișate, simbol al Vaticanului, încadrate de doi preoți iezuiți, cu posibilă trimitere directă la “adepții lui Isis”, un cult importat din Egipt, foarte cunoscut și respectat în Roma antică, înainte de apariția creștinismului. O traducere din latină pentru “vati canis” ar însemna “câinele profet”, fiind parcă în legătură directă cu Hermanubis, o zeitate cu cap de câine, transformare religioasă între Hermes și Anubis, care are o statuie chiar în Muzeul Vatican. Cele două chei încrucișate au o simbolistică pe mai multe niveluri de interpretare – una indică spre sceptrele faraonilor “Cârligul și Biciul”, însemne ale autorității, pe care le țineau încrucișate pe piept, adică împleteau “mila cu severitatea”, simboluri ale echilibrului. Interpretarea personală a lui Albert era una cosmică, poate puțin forțată prematur, care îl ducea cu gândul la două stele binare.

O altă observație a lui Baran îi ridica noi semne de întrebare. Imediat după constelația Orion este constelația Taurului, cele două fiind prinse de mitologie în diverse legende pline de simboluri ale vieții și indicii astrale precum cea a lui „Tezeu pleacat în căutarea Minotaurului printr-un labirint”, ajutat de “firulul Ariadnei” să nu se rătăcească. Analizând o harta a stelelor, Albert descoperea că, pe lângă centura lui Orion, alte trei stele mai importante sunt tot în linie dreaptă, poziționate și ele ca Marile Piramide de la Giza – Sirius, Betelgeuse, Aldebaran, cea din urmă fiind numită și “Ochiul Taurului” din constelația cu același nume. Așadar, Marile Piramide ar putea fi o proiecție nu doar a Centurii lui Orion, ci și a unor stele mai mari și mai relevante din punct de vedere mitologic. Un alt fapt descoperit este că, în paralel cu apariția primelor mari orașe și înflorirea civilizației în Sumer și Egipt, observațiile astronomice, traduse și explicate prin interpretările astrologice, s-au dezvoltat și înregistrat prin scris în Era Taurului, adică în perioada ~4000-2000 B.C.

Studiind și meditând asupra celor mai simple simboluri produse de conștiința umană, găsite în Calendarul astrologic “Ceasul Cosmic”, o hartă forte complexă care unește mai multe domenii din spiritualitate, Baram descoperea adevăruri primodiale conținute în figuri geometrice de bază precum punctul și linia, cercul, triunghiul și pătratul. Punctul reprezintă unitatea și asemănarea, iar înscris într-un cerc devine simbol al Soarelui și al unei unități de câmp precum sistemul solar, având legătură cu elementul cald al Focului. Linia formată de două puncte unite reprezintă dualitatea și diferența, iar când unește centrul a două cercuri suprapuse parțial devine simbol al unei acțiuni fără o formă concretă, posibilă în viitor, fiind asociată cu imaginația, Lună și cunoașterea și având legatură cu elementul rece al Aerului. Triunghiul este un simbol al culorii, al luminii și al unei unități închise bidimensional precum familia sau Trinitatea – Trup-Minte-Spirit, iar înscris într-un cerc reprezintă timpul, momentul prezent, zodiacul și credința, având legatură cu elementul umed al Apei. Pătratul este un simbol al solidității și al unei unități închise tridimensial, baza piramidei, iar într-un cerc reprezintă materia compusă din particule, trecutul și memoria, dar și cele 4 elemente, 4 direcții cardinale și 4 anotimpuri, asociat cu simțul percepției și având legatură cu elementul uscat al Pământului.

La nivelul următor, Albert identifica alte două simboluri cu mare semnificație în cercetarea sa. Pentagrama, steaua cu cinci colțuri, este asociată popular cu magia și științele oculte, dar la bază aceasta reprezintă Al Cincilea Element al Universului – Eterul, adică Sufletul sau suflarea de viață peste primele patru elemente ale naturii – foc, aer, pământ, apă – pe care le animă. Înscris într-un cerc, eterul le ține împreună pentru a crea viața și le pune în mișcare prin conflict și prin forțe necunoscute. Astfel, energiile necreate ale Universului devin vizibile prin Cele Cinci Solide Platonice – cărămizile și structurile geometrice ale realității materiale. Definiția din DEX pentru “eter” este destul de explicită – “Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice.”

Hexagrama, steaua cu șase colțuri, este asociată popular cu religia ebraică ca “Steaua lui David” sau ca “Sigiliul lui Solomon”, dar simbolul este mult mai vechi și apare peste tot în jurul lumii, de mii de ani, din Africa, trecând prin Sumer și până la cultura hindusă. Înscris într-un cerc, simbolul reprezintă perfecțiunea, câmpul energetic dintre bidimensional și tridimensional, mariajul dintre opoziții, androginitatea și însuflețirea. Din perspectivă alchimică, hexagrama este simbol al Spiritului, al inimii și al echilibrului perfect, fiind format prin suprapunerea simbolurilor alchimice ale elementelor primodiale, adică cele patru triungiuri – două masculine cu vârful în sus pentru foc și aer, și două feminine cu vârful în jos pentru pământ și apă. În traducere literară, acțiunea focului, intelectul aerului, soliditatea pământului și emoțiile apei, nu doar că se unesc în spiritul primordial al întregii naturi, dar decurg și sunt în legatură continuă cu Marea Sursă a Spiritului Cosmic.

În acest tablou general, defalcat pe energii cosmice, elemente primordiale și ordine geometrică, Baran parcă începea să simtă în propria persoană o disociere între corpul fizic și cel spiritual, care nu mai erau aceeași persoană, ci două corpuri separate, unul muritor și altul nemuritor, revelarea lui Castor și Pollux, cu inteligențe și viziuni distincte, una inferioară și alta superioară, ca doi șerpi care se împletesc, material și spiritual, în jurul unui ax central, precum Caduceul lui Hermes.