IV. ÎMPĂRATUL – Vulturul roșu

“Nimeni nu ne salvează în afară de noi înșine. Nimeni nu poate și nimeni nu are voie. Noi înșine trebuie să mergem pe cale.” – Gautama Buddha

Albert ducea o viață socială relativ simplă, modestă și liniștită. Nu câștiga prea mult din colaborări și nu avea un program zilnic prea ordonat, pentru că prefera să lucreze sau să cerceteze în liniștea nopții până spre dimineață. Dar era înconjurat de susținere de orice fel de la familie, iubită și prieteni, ca niște daruri ale unui destin care părea să îl ducă într-o singură direcție. Locuia singur și nu avea obligații directe în afara de câinele său Igor, deci avea timpul și spațiul necesare unei creșteri personale rapide, separat și detașat de o lume din ce în ce mai nebună. Astfel avea șansa de a intra pe drumul unei cunoașteri aprofundate a trecutului și înțelegerea unui prezent sfâșiat între tehnologia care ne-a ocupat viețile personale și vechile valori tradiționale. În loc de ridicarea pe verticală, ar fi putut alege ușor căderea în tenebre personale și sociale, foarte la modă, precum vicii mortale sau lupta oarbă pentru bani și plăceri materiale. Desigur, nici el nu era ocolit de suma viciilor – fuma destul de mult, pentru echilibrul emoțional, și aproape mereu avea cu el o sticlă de Coca-Cola, ca suport energetic.

Într-o lume prea obișnuită cu compromisul, fuga după bani și obsesia pentru imaginea personală, Albert începea să vadă dincolo de aparențe, dincolo de viitorul imediat și trecutul recent. Prin noua sa căutare, fusese cumva atins de virusul unei viziuni mai înalte asupra a tot ceea ce a fost, este și va fi. Simțea deja gustul acelei filozofii perene, cu valori morale înalte, care de mii de ani ghidase spiritual nu doar artiști, genii și lideri adevărați, ci și societăți prospere orientate spre drepturi individuale care să ducă la un bine comun general, spre dezvoltarea culturii și a științelor, dar mai ales spre păstrarea, respectarea și grija pentru transmiterea a unei moșteniri de “apă vie” din care să se adapte generațiile viitoare. Evident că cineva care nu a luat contact cu astfel de valori nu le va înțelege niciodadă, va cunoaște prețul pentru orice dar nu va recunoaște valoarea, și va considera că lumea începe și se termină cu propria persoană.

Pe lângă de moștenirea culturală “exoterică”, adică vizibilă, accesibilă și explicabilă pentru oricine indiferent de vârstă și educație, mai există o parte “ezoterică”, ascunsă nu în mod special, dar inaccesibilă printr-o logică și valori diferite de cele necesare supraviețuirii zilnice. Prima condiție pentru accesarea acestor “adevăruri ascunse” este nașterea dorinței de a înțelege dincolo de realitatea văzută și palpabilă. A doua este să depui un efort personal de studiu susținut în paralel cu cel de supraviețuire socială. A treia este să fii dispus să pui la îndoială tot ce ai învățat și ai simțit până în acel moment și să-ți deschizi mintea către noi explicații și dimensiuni mai aprofundate, de multe ori greu de demonstrat, dar care rezonează cu adevăruri adânci nespuse ale ființei, minții și sufletului. Și, în sfârșit, cea de-a patra condiție, și cea mai importantă pentru o viziune de ansamblu asupra realității nevăzute, este să fii circumspect și atent la “nisipuri mișcătoare”, să nu rămâi blocat într-o singură zonă, curente, autori, practici sau maeștri spirituali, adică “să le cercetezi pe toate și să păstrezi doar ceea ce îți este de trebuință”, cum spune chiar Biblia în mai multe capitole.

În toate cazurile observăm și simțim doar ceea ce mintea fiecăruia este pregătită prin diverse reprezentări imaginare sau conexiuni cu ceva deja cunoscut în trecut. În căutarea identității personale, tendința instinctivă este de atașare și integrare rapidă a unor idei care se suprapun mai bine cu experiența și viziunea noastră, ambele limitate și înguste, asupra realității. Aceste “blocaje naturale” sunt impuse de bariere educaționale, sociale, culturale, și chiar de simțurile noastre imperfecte care, uneori, pot transmite și informații false către un creier care le interpretează subiectiv și secvențial, doar pe baza experiențelor anterioare și a filtrelor psihologice personale. Din acest motiv, toate științele spirituale vorbesc continuu despre “expandarea conșțiinței” și “ridicarea vibrației” ca modalitate de a depăși sentimente, valori, idei și credințe false. Acestea sunt inoculate adânc în psihicul nostru de experințele individuale, de grupul social care impune diverse condiționări, de identificarea cu anumite decupaje culturale, dar și de acceptarea pe nemestecate a unor dogme religioase depășite ca “tehnică de educație spirituală” de timpurile în care trăim.

Aparent, individul este un fel de animal social care trebuie dresat în funcție de nevoile generale ale societății – agrare, industriale, consumeriste, apoi exploatat prin diverse recompense materiale și ținut în frâu printr-o lipsă de conștiință de sine și o vibrație joasă. La acest capitol, „Piramida Conștiinței” a lui Hawkins indică cel mai bine “calitatea apelor” în care specia umană se scaldă dintotdeauna, indiferent de cultura și poziționarea geografică. Cele mai “tulburi ape”, în care se zbate circa 80% din populație planetei, sunt cele „în afara zonei de conștiință” care indică blocarea în sentimente negative – rușine, vină, apatie, amărăciune, frică, dorință, furie, mândrie. Doar de 20% dintre noi, trăiesc în ape mai limpezi și, foarte puțini, în unele foarte limpezi. Primul nivel de conștiință este indicat de – curaj, încredere, optimism, iertare. Abia pe nivelul al doilea, individul începe să-și pună probleme de – înțelegere profundă – cu scopul de a avea “performațe de vârf fără stres”, adică începe să folosească o rațiune superioară și o simțire mai înaltă, în rezolvarea problemelor printr-un consum redus de resurse materiale și emoționale. Cei care ajung pe al treilea nivel sunt la un pas sfințenie, adica înoată în sentimente de – iubire, recunoștință, fericire – fără nicio legatură cu starea materială, siguranță, confort sau posesiuni. În zilele noastre poate părea incredibil că unii oameni, foarte puțini și invizibili social, chiar trăiesc în dimensiuni asociate doar cu ipoteticul Paradis. Dincolo de acest nivel este “Pacea” atinsă doar de sfinți, maeștri spirituali și profeți, chiar în timpul vieții lor, care parcă ies din mlaștina și labirintul vieții materiale și pășesc într-o realitate imposibil de imaginat.

Cu cât le descoperea și le cerceta mai mult, Albert ajungea la concluzia că ideile și științele ezoterice, dincolo de formele foarte diverse, au un mare potențial educativ pentru minte, inimă și suflet. De fapt, prin ele se continuă rafinarea unui individ care a depășit deja un prag material, educațional, de vârstă și de conștiință. Poate că de aceea științele oculte nu sunt pentru toată lumea și nu pot fi popularizate într-o perioadă precum “Kali Yuga” în care umanitatea este adormită într-un materialism adânc și un consumerism feroce. “Atât de feroce încât pare că ne devorăm propria coadă, exact ca șarpele Ouroboros”, se gândea Albert în timp ce privea tabloul cu acest simbol așezat intenționat deasupra monitorului la care lucra zilnic, ca o ghicitoare eternă la care trebuia să mediteze permanent.

Totuși, într-o lume plictisită și apatică sub impresia că le știe, le-a văzut și le-a trăit pe toate, intrarea liberă pe piața publică a științelor ezoterice ar trebui să mai tempereze din orgoliul de “semizeu atotcunoscător” al omului modern. Sau măcar să stârnească curiozitatea față de unele subiecte care au fost interzise sau ținute ascunse mii de ani de ochii muritorilor, fiind adunate și studiate în secret doar de mințile geniale și sfătuitorii împăraților din toată lumea. În cazul celor care fac un salt intelectual și devin conștienți de teme mai înalte decât simpla supraviețuire prin vânătoare, plăceri și orgoliu, se produce un fenomen interesant. “Piramida Trebuințelor” a lui Maslow – structurată pe nevoi fiziologice, siguranță personală, apartenență la un grup social,  stimă de sine și, abia la final, nevoia de cunoaștere și dezvoltare – se inversează la cei care depășesc un anumit prag în evoluția personală, iar nevoile sufletești devin baza existențială, cele materiale ajungând la coada priorităților unei vieți “obișnuite”.

Cuvântul “piramidă”, preluat din greaca veche “pyramis”, este fomat din “pyra/foc” și “mid/mijloc”, și se traduce prin “focul din mijloc” sau ”ceea ce conține un miez de foc”. Din perspectiva acestui simbol foarte vechi și misterios – de la construcțiile enigmatice din Egiptul antic, până la “Piramida sub Ochiul Providenței” din Sigiliul de Stat al SUA – trupul uman poate fi văzut ca o “piramidă neterminată” cu un “foc care arde ascuns în inimă”, aflată sub influența, observația și controlul direct al “Ochiului Soarelui”. Dar dacă extrapolăm și vedem civilizația umană tot ca pe o “piramidă neterminată”, un edificiu în continuă în reconstrucție și dezvoltare sub un Soare central, înseamnă că “Ochiul” poate face trimitere la un Al Doilea Soare, fie că este vorba de o stea învechinată, o gaură neagră locală sau Centrul Căii Lactee. Astfel, apare ca evident că starea oricărui sistem depinde mereu de un sistem mai mare. Baran mai aflase că “Piramida cu Ochi” de pe bancnota de One Dollar, identică cu cea de pe Sigiliul SUA, conține 13 trepte și 72 de cărămizi. Cifra 13 ar putea face trimitere către Apocalipsă, iar cifra 72 ar putea indică “precesia echinocțiilor”, adică perioada de 72 de ani în care axa de rotație a Pământului se deplasează cu un grad.

Așa cum orice împărat era considerat “soarele unui popor”, întruparea, trimisul și supusul direct al Sorelui de pe cer, este foarte probabil ca și Sorele nostru să se supună unor entități superioare, o altă stea mai are și chiar unor constelații, personificate în religii sub forma unor zeități. Este foarte posibil ca toate acestea să ascundă, de fapt, realități astronomice cunoscute cândva și uitate în urma multiplelor distrugeri istorice, dar păstrate în conștiința populară prin intermediul marilor religii și legende. Dintre toate sistemele religioase vechi, poate cel mai studiat ca formă, dar cel mai puțin înțeles ca fond, cel din Egiptul antic pare să fie cel mai interesant atât ca longevitate și coerență în peste 3000 de ani, cât și ca număr mare dovezi materiale și indicii culturale lăsate în urmă. Acestea par să indice nu doar un simplu sistem de credințe imaginate ale unei civilizații foarte vechi, ci pură astronomie, mascată în concepte religioase, secrete științifice cunoscute și transmise inițiatic doar de către marii preoți.

În context istoric, civilizația Egiptului antic, dezvoltată puternic în Era Berbecului, adică în ultimii ~2000 ani ai erei antice, are rădăcini foarte neclare, încă necunoscute, și este înțeleasă doar parțial de studiile modeste începute acum circa 200 de ani, după campaniile lui Napoleon Bonaparte în Egipt și Siria pe la 1800. Acestea au fost relansate pe baze ceva mai științifice și expuse public din 1922, după descoperirea intactă a mormântului lui Tutankhamon, deschis prima dată după 3200 de ani, o veritabilă capsulă a timpului, o ferestră către o mare civilizație misterioasă, uitată și îngropată sub nisipurile deșertului de peste 2000 de ani, un amestec între artă profund simbolică și un sistem religios bazat pe concepte astronomice foarte evoluate. Așadar, doar în ultimii 100 de ani, civilizația modernă a început să-și ridice public întrebări serioase asupra originilor noastre îngropate de bezna timpului și vârtejurile istoriei.

Revenind la sistemul religios din Egiptul anic, dincolo de nume și reprezentări modificate pe parcursul a trei milenii înainte de Hristos, principalele zeități a fost dintotdeuna zeul-vultur Horus/Ra – Soarele, zeița-vacă Isis/Hathor, asociată cu steaua Sirius și cu zeul-câine Anubis, și zeul Osiris, prezent pe cerul nopții în Constelația Orion. Pe scurt, vechea trinitate religioasă era formată din “Osiris-Horus-Isis”, transformată de creștinism în “Tătăl-Fiul-Sfântul Duh”.

În această lumina limpezită asupra sistemelor religioase care ar putea ascunde realități astronomice, Albert afla un nou detaliu științific revelator – cea mai apropiată “fabrică de stele” de sistemul nostru solar este Nebuloasa Orion care se află exact în “Mădularul lui Osiris”, denumită astronomic ca M42, exact vârful din “Sabia Vânătorului Orion” sau „Focul din trunchiul de piramidă”. Peste acest tablou sumar de stele fără vreo semnificație anume, intervine mitologia egipteană prin “Legenda lui Isis și Osiris” care ar putea aduce explicații prin pasajul referitor la “mădularul” lui Osiris, recuperat după “tăierea lui Osiris în 14 bucăți”, cu ajutorul căruia Isis, sprijinită de Anubis, reușește să rămână însărcinată cu Horus/Ra/Soarele. În multele versiuni ale acestei legende, Isis apare ca fiind “fiica și consoarta” lui Osiris, dar și “sora și mama” lui Horus/Ra, adică un amestecat haotic de relații de rudenie care ar putea indica complexe realități cosmice.

Pentru Baran devenea evident că această legendă ar putea ascunde cunoștințe astronomice foarte vechi și profunde, cunoscute cândva de o civilizație foarte avansată de pe Terra sau venită aici de pe altă planetă sau dintr-un alt sistem solar, și care a înglobat aceste adevăruri științifice în legende ușor de transmis generațiilor viitoare, datoare să le cunoască și să le transmită urmașilor, dacă nu chiar să le descopere adevărata semnificație.

Astfel, Baran descoperea că Legenda lui Isis, Horus și Osiris, avea susținere și continuitate în noua religie a creștinismului prin povestea “Fecioarei Maria cu pruncul Iisus” și a unui Dumnezeu nevăzut și ascuns, dar existau și argumente științifice evidente pentru ipoteza că între Soare și steaua Sirius să existe nu doar o legătură directă, ci și ca ambele să provină din Nebuloasa Orion, din “mădularul” Constelației Orion/Osiris. Mai mult, Centura lui Orion indică direct către steaua Sirius, poziționarea și distanța dintre ele fiind mereu constantă. Aceast “tablou de familie” între Constelația Sirius, denumită și Canis Major sau “Câinele lui Orion”, și Constelația Orion, încă prezente pe cerul nopților noastre, este confirmat și prin Calendarul Zodiacal de pe tavanul din Templul lui Hathor de la Dendera, vechi de peste 2200 de ani. Cea mai importantă secvență de pe acest basorelief este reprezentarea constelației Sirius sub forma unei vaci așezate cu o stea între coarne, alături de Constelația Orion, dar între acestea este Vulturul Horus/Ra așezat într-un lotus, în vârful unei sceptru, simbol al Soarelui și Pământului, deci al întregului sistem solar. Reprezentată uneori ca o vacă care îi alăpta pe vechii egipteni, Hathor pare că a fost remodelată și adusă în Europa prin legenda “Lupoaicei” care i-a hrănit pe Romulus și Remus, fondatorii Romei antice. Tot pe-atunci, când se turna fundația pentru o nouă civilizație, constelația Sirius a fost remodelată și redenumită din formă de „vacă” în formă de „câine”, dar păstrând același adevăr ezoteric, iar Orion din “păstor” a devenit „vânător”.

Un fapt curios – constelațiile “Sirius/Isis/Hathor” și “Orion/Osiris” nu au fost niciodată incluse printre semnele zodiacale obișnuite, cele 12 constelații cunoscute popular, ci plasate mereu în afara lor, pe picior de egalitate cu “Soarele/Ra/Horus”. În plus, Sirius și Orion erau atât de importante că, pe baza ciclicității lor precise pe cer, vechii egipteni le foloseau atât pentru calendarul anual, cât și pentru cel cosmic. Printre alte semnificații, apariția heliacă a stelei Sirius marca Anul Nou și anunța inundațiile Nilului de care depindea agricultura și întreaga viață din Egipt. În paralel, distanța Centurii lui Orion față linia orizontului, atunci când traversa cerul, indica timpul cosmic – urca timp de 13.000 de ani, apoi cobora, ca nisipul dintr-o clepsidră. Albert devenise convins că Orion este misterul ascuns în “Coloana Infinitului” a lui Brâncuși.