Poemul imposibil

De-aș putea scrie măcar
Un poem de dragoste,
Unul singur,
Printre atâtea ce vor fi luate
De valul uitării

Să-l prind de aripi
Și să-l cobor ușor
În colivia de hârtie…

Am petrece împreună
Nopțile de iarnă
Încălzindu-ne la focul cuvintelor,

Apoi l-aș lăsa liber
Să se întoarcă
În al șaptelea cer al Tăcerii,
Deși mi-ar rămâne
Toate paginile albe.

De-atâtea ori am început
Să scriu
Acel imposibil poem,
Dar azi am înțeles
Că tu ești poemul meu
De Dragoste
Scris cu un singur cuvânt

Și-mi este de ajuns.