Călătoria mea: Adevărul divin – Capitolul I

Capitolul I – Scriptul ales. Cine este omul din oglindă?

Am sa incep prin a scrie cum a inceput totul pentru mine si cum am redescoperit eu cine sunt si ce vreau cu adevarat. La prima vedere o sa intelegeti ca totul a inceput din acest an 2025, insa pe parcurs aflam ca povestea incepe inainte de a veni pe acest Pamant. Am sa va povestesc putin despre copilaria mea – fac parte dintr-o familie cu cinci membri, respectiv parintii mei si surorile mele mai mari, una cu un an si cealalta cu 4 ani. Din ce mi-a spus mama am aflat ca am fost un copil cuminte pana sa cresc, unde ma lasai, acolo ma gaseai.

Dupa ce am crescut pe la 6-8 ani am simtit tot timpul ca este ceva mai mult cu mine, nu ma regaseam nicaieri, prieteni nu imi faceam, nu aveam cu cine iesi, surorile mele mai ieseau si impreuna pe la varsta de 12-16 ani, iar eu ramaneam in casa, refugiindu-ma in somnul de dupa-amiaza, intrucat mama facea si ea ce putea mancare, curatenie, grija fata de noi toti, asa cum stia ea mai bine.

Aici completez ca de fiecare data, inainte sa adorm, imi placea sa ma uit pe tavan, imaginandu-mi stelele de pe cer, simtind ca imi era dor de ceva de cineva…

Dupa ce am mai crescut, realizasem ca trebuie sa devin ca ei ca sa fiu placuta, inclusiv la scoala. Incepusem sa ma imbrac, sa vorbesc intr-un fel, sa folosesc si machiaje, astfel inca sa fac parte din ceva, dintr-un grup anume, cautam apartenenta. Pe atunci, simteam ca nu sunt acceptata pentru cum gandeam eu si cum ma comportam. Nici clubul sau dicoteca nu il cunoscusem pana la varsta de 19 ani.

Nu am o rusine sa spun ca viata sexuala mi-am inceput-o la 21 de ani, de acolo dorind sa experimentez doar pentru ca si alte persoane o faceau. La 25 ani am intalnit un tip la jobul pe care il aveam atunci, mi-a placut la el, spiritul lui liber de a fi si spontaneitatea, cu asta m-a cucerit si cu faptul ca ma facea mult sa rad, relatia noastra durand aproximativ 4-5 ani.

Insa cu timpul am aflat ca el, ca sa fie asa, trebuia sa se foloseasca de ceva anume ca sa ajunga sa se bucure de viata, fugea de realitate, intrand in tot feluri de anturaje si folosind tot felul de substante. Imi aduc aminte si acum cand stateam in casa in care locuiam cu el si cu parintii lui, eram in bucatarie si am luat hotararea sa plec, intrucat spiritul meu simtea ca nu sunt in locul potrivit. Plecarea mea a fost brusca, fara sa-mi iau la revedere de la el, am plecat pur si simplu cand el era la munca.

Nu pot sa spun cat am simtit de mult pierderea lui, il cautam in orice, ba chiar intrasem si eu la randul meu in tot felul de anturaje. Timpul a trecut, anii au trecut si viata mi-a scos in cale un alt barbat, un barbat bun, de casa, capabil de a face o familie cu acesta. Nu a fost dragoste la prima vedere, intrucat amandoi iesiseram dintr-o relatie, si fantomele trecutului inca ne bantuiau. Lasand timpul sa decurga de la sine, fara sa fortam ceva, am ajuns sa avem o relatie frumoasa, tin minte ca cea mai frumoasa perioada era cat am stat in garsoniera si ne gaseam tot timpul iubindu-ne si conectati, crezand pe atunci ca stiu ce inseamna toate aceste lucruri. Credeam ca ne dorim acelasi lucru, credeam ca pot face si eu ce fac restul oamenilor – iau casa, se casatoresc, fac copii etc.

Ba chiar tin minte ca m-a intrebat, cat stateam in garsoniera, ce imi doresc de la aceasta relatie, de la el, l-am rugat sa-mi spuna el primul, mi-a insirat lucrurile de mai sus, normale pentru toti, eu la randul meu, in 2016, am raspuns: …La fel  imi doresc… – de aici si faptul ca am hotarat sa ne luam impreuna un apartament in care am locuit pana in acest an 2025.

Dupa 2 ani, m-a cerut de sotie, tin minte ca eram de Revelion in 2018, la Iasi, la niste prieteni. Totul a decurs minunat, erau zambete, era multa veselie, dar parca ceva nu se potrivea. Desi simteam asta, am mers mai departe, ignorandu-mi vocea interioara.

A venit anul 2019, anul in care am stabilit nunta pe 26.10.2019. Ce pot sa va spun – mai mult entuziasm avea el, avand in vedere ca am hotart sa facem la el, de unde era el, mai mult el s-a ocupat de nunta, eu doar alegandu-mi rochia si pantofii, de restul, de restaurant, de tot ce tinea mai mult, el s-a ocupat, recunosc nu eu, si aici un mare semn de intrebare exista pe atunci – de ce nu am avut aceasta chemare sa ma implic in asa ceva?

A venit si ziua in care ne-am spus „Da” la primarie, ma uitam in poze, aparent paream fericita pe atunci, asa stiam, dar ceva din mine si atunci striga, inca o data ignorand vocea. Nu mai zic la biserica ca aveam o stare de neliniste, simteam ca nu este locul meu acolo, nu ma regaseam in aceasta poveste, dar inca o data totul a fost asa cum a trebuit sa fie.

Anii au trecut, pe parcusul relatiei nu ma simteam deloc conectata cu persoana lui, relatiile intime nu mai zic ca se rarisera, fugeam de intimitate, nu ma simteam ok, pe atunci imi era si frica de oameni, sa vorbesc, sa simt apropiere, simteam tot timpul sa ma inchid in mine, nu mai zic ca nu imi doream copii, da nu imi doream, simteam ca drumul meu este altul. Relatia s-a racit – certurile si reprosurile au inceput din anul 2023, mastile pe care le construisem cadeau una cate una. Incepusem sa preiau un comportament care nu imi apartinea – sa vorbesc tare, sa ridic vocea si sa jignesc.

Nu mai zic ca, de fiecare data cand ne certam, pomeneam mereu de despartire, simteam ca ma sufoc, ca nu sunt fericita, dar totodata nu aveam curajul pe atunci, eram codependenta de el, de persoane etc. A venit anul 2025, an in care am aflat ca tot ce se intamplase in viata mea pana acum, tot ce simteam, tot ce facusem avea sens.

Asa cum spusesem mai sus, ne indepartasem, eram ca 2 straini in casa, el era focusat pe calculator in sufragerie, iar eu in dormitor cufundata in tot felul de filme, pe atunci eram o persoana rece, egoista, cu rautati si critici  la tot pasul. Tin minte si acum de la ce a pornit, eram obisnuita sa ma asiste atunci cand voiam sa fac mancare, trebuie sa recunosc ca nici acest lucru nu imi placea, o faceam doar sa fie, nu ca imi placea.

Atunci el a preferat sa stea la calculator si sa ma lase singura, mie creandu-mi o suparare, nu am vrut in seara aceea sa vorbesc cu el, am asteptat si, la fel, am deschis subiectul ca asta nu e relatie, ce este asta? Simteam  pe atunci ca se prabuseste totul…

De data aceasta, el mi-a raspuns ca mai bine sa ne despartim, a fost un soc pentru mine atunci, intrucat simteam codependenta aceea de cineva, l-am intrebat daca are pe altcineva, mi-a spus ca nu are legatura. Pe atunci simteam ca se rupeau bucati din mine, dar totodata o voce din interior soptea ca „Totul este bine si ca sa o vad ca o binecuvantare.”

Eram nedumerita, am aruncat cuvinte foarte urate pe atunci, simteam furie, nedreptate, neputinta etc.

In durerea mea, i-am scris unei cunostiinte din anturajul nostru, care mi-a recomadat pe cineva pentru terapie, intrucat simteam ca am nevoie de cineva sa ma ajute sa inteleg si sa vindec ce am de vindecat.

Intre timp, noi locuiam impreuna, trebuia sa ne hotaram ce si cum facem mai departe cu casa, cu ratele la banca etc. Totodata, pe mine ma rodea o intrebare, daca are sau nu pe altcineva si daca intre noi mai poate exista o sansa, imi spuneam ca atunci cand iubesti nu renunti… Asa mi-am aflat si raspunsul ca nu a fost iubirea destinata mie si ca tineam in viata mea ceva ce nu imi apartinea si era doar un script pe care il rulam, iar contractul cu acest suflet si-a servit scopul.