Eşti nemuritor

Păşeşti cu paşi lichizi prin sufletul meu,

acolo unde timpul nu mai are muchii ascuţite.

Cauţi iubirea ca pe o îmbrăţişare strânsă, iar

inima mea te ocroteşte

în această lume în unghiuri;

apusul încearcă să te rănească.

Porţi pe umeri aripi de sticlă,

dar prin ele trece lumina unui Dumnezeu blând

şi totul devine transparent, până în ochii mei.

Pe un altar de gând te aşezi obosit

şi mă întrebi despre nemurire.

În neant nu e întuneric, ci libertate,

un spaţiu unde visele se pot odihni

fără să se teamă că se vor sparge de pământ.

Îţi răspund iubindu-te:

 eşti nemuritor în mine.