Drumul

Ai început să pășești prin viață

cu teama copilului lăsat singur

în mijlocul pădurii.

Cu pași mărunți,

cu inima strânsă în pumni

și cu fiecare foșnet mai îndrăzneț

înaintezi ca o întrebare.

Privești înainte

și drumul pare nesfârșit,

prea larg pentru pașii tăi,

prea grăbit pentru inima

ce abia a învățat să iubească.

Uneori, te oprești

și asculți.

Poate cineva își plânge teama

în același codru…

Iar pădurea îmi scutură visele

către marginile ei.

Într-un târziu, m-ai zărit,

rugând copacii

să-mi croiască o potecă îngustă

spre sufletul tău.