Romanul nu este o forma evoluata a epopeii, cum socot unii istorici, ci moartea epopeii.
Romanul este viata, nu a unui individ, ci a unei societati intregi.
Romanul este reprezentarea obiectiva a unei realitati, si autorul lui, simbolizand puterea de observare a oricarui individ, ramane un factor exterior scrierii absent.
Romanul nu este nici ierbar si nici sera, ci este o sublima expeditie in fufletul omenesc.
Romanul propriu–zis ca sa fie o opera de valoare, adica sa placa cititorului cultivat, care cere unui roman intamplari si realitati subletesti redate cu arta – presupune multe si variate insusiri de creator – sa prezinte personajele, sa le faca sa-si exprime sentimentele, sa le analizeze sufletul, sa incadreze viata in mediul fizic si social – romancierul va trebui sa aiba talent epic, dramatic, liric si descriptiv, sa fie psiholog si sociolog.
Cele mai bune romane dau lectii minunate, de dragoste si in viata pe acei care sunt vrednici de ea, cum trebuie traita aceasta pasiune.
