there’s no place

pentru că uneori confundăm piciorul

care stă pe rama patului

cu neglijența carourilor de pe pantalonii

care spun noapte bună douăzeci și patru

din douăzeci și patru. firele de păr stau la locul lor

și tu pe cea mai comodă pernă

pe care trupul meu ți-o poate oferi.

locul în care capul zace de o săptămână

se schimbă cu o cărămidă

ne lipsesc zilele când te întorceai în orașul

care ne-a dat non stopuri închise

și senzațiile

care ieșeau ca dintr-un tonomat cu mingi gumate

am pornit caloriferul

era prea rece și străin dormitorul

în care uneori copiii se joacă

țipă și plâng atunci când se lovesc.

ne lipsesc zilele în care bucătăriile devin cel mai mare ring

privirile și atingerile șlagărul tinereții părinților noștri

locul în care am aflat ce băutură ne provoacă

pliurile pielii

să stea de vorbă toată noaptea

unde există deadline unde imbrățișările nu spun la revedere

e un hai la mine

ochii mai roșii

se spune mi-a parut bine

buzele sărută gâtul amănuntele scapă

le găsesti în telefon

singurul indiciu

te privește în timp ce

chestiile fără viață îmi înlocuiesc sentimentul

degetele lasă urme pe palma mea

îmi amintesc fiecare moment

atât de clar și privit din punctul în care sufletul

așezat cu jumătate de corp la ușă

într-o altă viață faceam schimb de roluri

genul de titanic în care ne înecăm primii

gândurile

lipsa mișcărilor mâinilor mele

zahărul se lasă pe foc

nu-mi place să mă îndrăgostesc

pentru că părăsesc luni

și la final de weekend nu pot să fac nimic.