there’s no place
pentru că uneori confundăm piciorul
care stă pe rama patului
cu neglijența carourilor de pe pantalonii
care spun noapte bună douăzeci și patru
din douăzeci și patru. firele de păr stau la locul lor
și tu pe cea mai comodă pernă
pe care trupul meu ți-o poate oferi.
locul în care capul zace de o săptămână
se schimbă cu o cărămidă
ne lipsesc zilele când te întorceai în orașul
care ne-a dat non stopuri închise
și senzațiile
care ieșeau ca dintr-un tonomat cu mingi gumate
am pornit caloriferul
era prea rece și străin dormitorul
în care uneori copiii se joacă
țipă și plâng atunci când se lovesc.
ne lipsesc zilele în care bucătăriile devin cel mai mare ring
privirile și atingerile șlagărul tinereții părinților noștri
locul în care am aflat ce băutură ne provoacă
pliurile pielii
să stea de vorbă toată noaptea
unde există deadline unde imbrățișările nu spun la revedere
e un hai la mine
ochii mai roșii
se spune mi-a parut bine
buzele sărută gâtul amănuntele scapă
le găsesti în telefon
singurul indiciu
te privește în timp ce
chestiile fără viață îmi înlocuiesc sentimentul
degetele lasă urme pe palma mea
îmi amintesc fiecare moment
atât de clar și privit din punctul în care sufletul
așezat cu jumătate de corp la ușă
într-o altă viață faceam schimb de roluri
genul de titanic în care ne înecăm primii
gândurile
lipsa mișcărilor mâinilor mele
zahărul se lasă pe foc
nu-mi place să mă îndrăgostesc
pentru că părăsesc luni
și la final de weekend nu pot să fac nimic.