CONFESIUNE 4 – Scrisoare deschisă către Venus și celelalte o mie de nume

Pentru că nu știu unde să expediez această scrisoare, sunt nevoit să o trimit în eter ca pe un mesaj într-o sticlă aruncată în ocean, în speranța că valurile o vor duce la tine sau măcar va ajunge la un alt naufragiat care se va bucura că nu este singur. …Nu știu dacă îți mai amintești, dar cândva ai intrat ca nevăzută în gândurile mele și nu ai mai plecat. Deși nu știu să te fi invocat, ai apărut de nicăieri și mi-ai pătruns în oase, în minte și în inimă. Apoi a fost prea târziu ca să mai pleci, dar și prea devreme ca să rămâi. Așa simțeam și eu, dar deja prin vene îmi cugea o lumină nouă, greu de stăpânit și de ordonat, cu atât mai puțin de coborât ușor în cuvinte.Chiar dacă lumea mea interioară era oricum răsturnată când ai apărut, trebuie să recunosc că ai luminat-o într-o nuanță uitată și aproape necunoscută. Un fel de lumină roz-roșie, ca cea dintr-un laborator de fotografie, care permite ca lumea fantomelor de pe un negativ să intre în lumea fizică pe o coală albă de hârtie. Dacă această lumină este prea puternică, procesul devine imposibil, hârtia se voalează, fără să aflăm vreodată dacă a surprins vreo dovadă a lumii nevăzute. Deși am avut revelația, nu am reușit să te revelez, dar am simțit tot timpul că ești acolo, că mă veghezi și că râzi de mine din spatele unei perdele. Dincoace de voal, încercam să te recompun din cioburile colorate pe care le lași zilnic în urma ta, într-un vitraliu mișcător, în continuă schimbare, greu de imortalizat într-o icoană perfectă.

Nici acum nu știu de ce te-ai oprit la mine?! …Poate te căutăm, dar știu sigur că nu te-am așteptat, iar apoi te recunoșteam din ce în ce mai limpede, cu fiecare dată când mă împiedicam de tine. Întâmplător aflasem că ordinea de sus nu este aceeași cu cea de jos, chiar dacă se oglindesc, așa că te-am lasat să intri, fără să înțeleg scopul și durata vizitei. După ce m-am dezmeticit puțin, am fost sigur că ai greșit adresa, apoi m-am bucurat. Tulburat de acest accident, am început să mă întreb dacă îmi imaginez sau este adevărat. Știam bine că nimic nu se întâmplă fără un motiv, oricât ar fi el de vulgar sau de înalt. N-am găsit cauza, și totuși, miracolul părea să fie acolo, așa că am început să-l cercetez prin metode clasice, dar inutile. De fiecare dată aveam același rezultat incomplet – efectul exista și se manifesta, chiar și atunci când cauza nu era prezentă. Exact ca lumina, este și nu este, nu poate fi văzută direct, ci doar reflexia ei pe obiecte.

În lipsa unor răspunsuri convingătoare, am abandonat investigarea acestei întâmplări ciudate, dar mă reîntorc cu febra unui căutător de comori, de fiecare dată când găsesc un nou indiciu. Este ca o muzică sau ca o lumină care vine de peste tot, fără să știi sigur dacă sursa te cheamă obiectiv sau dacă ceva din tine te împinge subiectiv către sursă. Pentru că ordinea superioară dictează ordinea inferioară – așa cum mintea dicteză care gânduri să se reveleze în lumea fizică – au început să apară indicii care mă răscoleau zi și noapte – coincidențe oarbe sau chiar sincronicități evidente, idei vechi revigorate într-o lumină nouă, amintiri revenite ca ghicitori cu răspunsuri noi, dileme uitate generatoare de noi întrebări. De fapt, toate erau doar explicații zadarnice care au modelat această întâmplare într-o ”corolă de minuni” sporită prin fiecare încercare de înțelegere – ”aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / şi tot ce-i neînţeles / se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari”, vorba dulce a lui Blaga.

În lipsa întâlnirii directe și a unei cercetări consumate la timpul și la fața locului, mi-ai oferit marea șansă de a descoperi în mine vârfuri și prăpăstii imposibil de atins vreodată în viața cotidiană obișnuită. Sedus și abandonat în acest joc al contradicțiilor, m-am ridicat mai sus și cu aripi mai largi decât credeam că este posibil. Aparent am pierdut curgerea timpului, dar în realitatea paradoxală am câștigat fiecare clipă. În plus, am înțeles și mai profund de ce manifestarea fizică este doar o oglindire parțială a unei realități spirituale infinite, imposibil de experimentat în lipsa unui abis interior și a unor căutări fără sfârșit. Ca orice experiment alchimic, procesul de transformare necesită timp, riscuri și etape diferite de ardere, fără garanția că, la final, plumbul va deveni aur, adică lumină condensată!

ABS, Dincolo de cerul opac al zilei (20.02.2022, sub influența Arcanelor 10 – Roata Norocului, 1 – Magicianul, 0 – Nebunul)