Densitatea inimii
Nu știu
dacă ești capcană
sau revelație,
Dar sigur ești
Poartă spre stele.
Nu știu
dacă dincolo
mă voi dezintegra
Sau mă voi
Naște din nou.
Nu știu
câți ani-lumină
voi străbate
Prin spirala
Sufletului tău.
Nu știu nici măcar
dacă dincolo
vei fi cu mine
Sau doar mă voi oglindi
În voalul căzut al inimii tale.
Știu însă,
cântecul de sirenă blândă
care visează să muște
Din sufletul meu
Legat de catarg.
(H)
