AMAZONUL – IMPERIU AL APEI
Din inaltul Anzilor cordilieri, acolo unde zapezile sunt vesnice, apa tasneste si traseaza o linie tremuratoare, pe pielea batrana a pietrei: aici se naste Amazonul. Infruntand vantul, el isi inventeaza calea si creste. Apele subterane ies la suprafata si se alatura celor care coboara din Anzi.
Pantecele foarte alb al morilor este lovit de vant si apa pica din cer.
Adunate, apele inainteaza si se inmultesc in nenumarate fire care uda imensa campie taiata de linia ecuatorului.
Aceasta campie ocupa a douazecea parte din suprafata planetei Pamant. Univers ecuatorial verde care acopera noua tari ale Americii latine si aproape jumatate din solul brazilian.
Aici se afla cea mai mare rezerva de apa dulce din lume, ramificata in mii de cai de apa, labirint fermecat ce renaste neincetat din el insusi, strabatand milioanele de kilometri patrati ai teritoriului verde.
Este marea Amazonie, in intregime situata sub tropicele umede, cu padurea ei deasa si imbatatoare, unde mai palpita inca, pe mari intinderi, virgina si nicicand atinsa de om, o viata tesuta in vegetaql din zorii tertiarului. Neatinsa si necunoscuta in mare parte din intinderile si din adevarul ei, Amazonia ramane de descoperit.
Amazonul, fluviul care strabate mai mult de sase mii de kilometrii, de la fasiuta de apa care strabate si coboara din lacul Lauri – Lauricocha – in capatul Anzilor, dar din Vilcanota se indeseste in Urubamba, torentul de noroi ajunge in ucayali, apoi se duce sa ingroase debitul raului Salinoes in padurea peruana si isi gaseste sau mai precis isi regaseste albia principala intrand sub acelasi nume in Brazilia, in tovarasia trunchiurilor de copaci smulsi de pe plaiuri, nume pe care il pastreaza pana intalnirea sa cu Rio Negro, pamant de taina, si apele galbui ale unuia nu se amesteca niciodata cu cele foarte negre ale celuilalt, dar albia aici devine el Amazonul propriu-zis, fluviu impetuos care a scapat stramtoarea Breves pentru a se varsa in Atlantic, impingand la distante uriase apele oceanului.
Este adevarat ca marea se razbuna. Ea isi strange fortele sarate si revine cu violenta, in valuri de mai multi metri inaltime care se rostogolesc, colosale si muginde, matusand toate obstacolele, scufundand vapoare mici si mari. Legea fluviului se impune fara incetare in viata oamenilor. Este domnia apelor.
Apa care curge cu furia curentului, apa care ridica, apa care se spala, apa care smulge, apa care se daruie cantand, apa care cade in cascada, apa care se involbureaza, apa care scapa si scade incet si care dintr-o data se ridica in tromba, apa fluviului care aproape ca nu mai urge, un pericol atunci cand se ridica vantul, ea prinde vantul pentru a zbura.
Apa a marilor adancimi, mai mult de o suta de metri, si in tacerea prapastiei se misca incet uriasii piraibas (pesti mari) albi. Mici afluenti – iragapes -, cum este Pucu, cu meandrele sale incantatoare, nu seaca niciodata, nu-si arata niciodata fundul albiei lor, nici la vremea la care toate apele scad. Ape putin adanci, transparente sau maloase, cele in care bibanii sageteaza in zori.
Este Amazonul si ciclul apelor sale. Timp al “apelor dintai”, cand fluviul da semne ale vointei sale de a urca. Timp de crestere, ENCHENTE, timp de descrestere, VAZANTE.
Regimul apelor conditioneaza si transforma viata omului amazonian pe intregul parcurs al anului.
In intreaga Amazonie. Nu numai in interiorul padurii si la marginea fluviilor, dar si in orasele si in centrele care sunt cele mai principale ale regiunii, omul resimte efectele, generoase sau potrivnice, ale cresterii si descresterii apelor.
Acasa la el, in hrana sa, in munca sa de fiecare zi. Regimul apelor este un element constant in calculul vietii omului. Acest regim determina si ciclurile economice.
Descresterile inseamna recolte bogate; pamanturile joase inundabile au devenit foarte fertile sub actiunea fluviului care le-a adus saruri minerale si materii organice.
Vara si toamna sunt anotimpurile pescuitului si al plantatiilor.
Umflarea apelor corespunde unor mari calamitati; pestele se ascunde in apele adormite, la care nu se ajunge decat pe drumuri forestiere, culturi sunt distruse, vitele trebuie sa fie duse pe inaltimile de pamant stabil sau sa fie stranse in graba in NAROMBA, un fel de adapost stramt, inaltat pe stalpi deasupra apelor, sub amenintarea serpilor SUCURIJUS; partea de jos a caselor, ramane cufundata in apa, serpii cobra incep sa hartuiasca animalele domestice.
Omul este la cheremul fluviului.
Dar nu se da batut; asteapta retragerea apelor, cu speranta ca va beneficia de pamantul imbogatit de inundatie.
Fluviul ii dicteaza omului ce sa faca. Si omul urmeaza intotdeauna porunca fluviului. Dar nu aici ia sfarsit activitatea omului.
Deasupra fluviu a plutit mereu, pluteste si azi, speranta in ciuda distrugerii, a jefuirii bogatiilor sale, despaduririi salbatice, faunei amenintate si mai ales a suferintei omului de aici, speranta amazonianului dainuie.
Inima omului este neobosita. Dar padurea oboseste de atatea rele.
Ploaia este un element constant in padurea virgina. Si nu numai in lunile de iarna, cand apa cade compact, fara incetare zile si zile la rand, ploua constant chiar si vara, care este anotimpul rece.
Dintr-o data, norii mari, umflati de pe cerul ecuatorial pornesc sa alerge greoi, devin negri si se dizolva; tromba de apa se abate si incepe furtuna amazoniana cu vantul care canta in rafale.
In zori ca si in miezul zilei sau daca treci fluviul noaptea, cu intunericul ei strabatut de fulgere care lumineaza, de la un mal la altul, suprafata dezlantuita a apelor.
Acesta este fluviul Amazonul, din America de Sud, si povestea acestuia.