Ce funcție ai? Ce creație ești?
Omul între rol și esență
Există o multitudine de feluri în care un om poate fi interpretat sau descifrat. Ceva ne deosebește inevitabil unii de alții, însă există acea diferență subtilă care separă omul excepțional de mediocritate. Deseori ne grăbim să facem presupuneri despre ceilalți, judecând ceea ce nu am pătruns încă.
Ne oprim înainte de a înțelege o ființă în ansamblul ei, în adâncimea care o definește. Poate pentru că lumea nu iubește să privească oamenii ca pe creații neobișnuite. Este mai ușor să ne raportăm la ei simplist, ca la funcții îndeplinite sau roluri sociale, decât să acceptăm complexitatea fiecăruia, ca întreg imperfect, nu ca fragment sau aparență.
Nu m-am gândit niciodată, în toată străduința de a mă curăța de convingeri colective, că tăcerea ar putea fi confundată cu golul. Sau, mai abrupt, cu ideea că „nu ai nimic de spus”. Am descoperit însă că, pentru unii, ceea ce nu este expus, explicat sau repetat devine suspect, aproape inexistent — asemenea credinței în arhangheli. Este aceasta o eroare cognitivă sau doar un sindrom al epocii? Dacă nu mă expun, devin invizibilă? O prezență incompletă? Cu o singură aripă?
Cum să acorzi atenție și încredere atunci când lumea se sperie de autenticitate?
Când ascult păsările, mă liniștesc. Sunetul lor curat și melodios pare să aducă ordine în gânduri. Când aud oamenii, mă tulbur, adică pe cei care și-au pierdut legătura cu sufletul. Natura rămâne sinceră, iar oamenii…
Îndoiala și întâlnirea cu Sinele
Sunt zile de îndoială. Zile în care oamenii te hrănesc cu negativitate și ajungi să te întrebi: această senzație este provocată de cineva sau ceva? Mă simt bine în propriul corp? Fac bine ceea ce fac?
Îndoiala devine oglinda sincerității, iar confruntarea cu negativitatea lumii – lecția discernământului: ce îți aparține și ce nu. Fiind direcți, doar astfel putem ajuta pe ceilalți să-și exploreze autenticitatea sau să accepte adevărurile vieții. Așa începe întâlnirea cu Sinele, prin transfigurarea informației.
Poate că valoarea nu stă în a te împrăștia lumii, ci în a lăsa ceva important în urmă.
Ce funcție ai? Ce creație ești?
Răspunsul nu se află în vizibilitate, ci în felul în care trăiești atunci când nu mai ai nevoie de aplauze. Procesul de autoeducare și relația armonioasă cu sinele pot schimba atitudini, comportamente și moduri de a fi.
O minte limpede și deschisă și un suflet treaz sunt antidotul împotriva efectelor judecăților umane.
Anghel Cristina