PRIVESC СЕТАТЕА

Privesc Cetatea splendidă şi-naltă
Și mă gândesc că-i parcă neschimbată;
Deşi prin ea trecut-au vremuri rele,
Cu vijelii şi multe lupte grele.

Din înălțime parcă îmi zâmbeşte,
Mărirea ei e o lungă poveste.
Ce fost-a scrisă pe zidurile reci,
Şi va dăinui aici, etern, în veci.

Tu ești acum tăcută, solitară,
Dar la un semn şi morţii vor să sară.
În umbra ta, eu brațele le întind,
Aş vrea mult, cu dragoste să te cuprind.

Chipul tău falnic, Sobieţchi l-a râvnit,
Dar tare amarnic el s-a păcălit,
Căci ai tăi bravi oșteni eroic au luptat,
Iar vestitul rege i-a felicitat.