ZBURĂTORUL

Noaptea pânza-i şi-o coboară
În sclipiri de lună clară,
Paşnic vântul doar adie
Şi-şi duce suflarea-n vie.

Bella, suplă și bălaie,
Intr-alene în odaie.
Petre scumpe-i pune luna
Pe pat, una câte una.

Ea zâmbind uşor s-aşează
Şi cu fața-n sus visează.
Încet pleoapele-i se-nchid,
În vis uși mari i se deschid.

Pe cale-un covor s-așterne
Şi-un noian de flori se cerne.
Un prinţ frumos i se-nclină
Şi-i face semn să vină…

Pășind sfioasă, smerită,
Spre el se dă pornită.
Mâna albă i-o sărută,
Ea-l priveşte blândă, mută.