I. MAGICIANUL – Abracadabra!

“Ochiul vede doar ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă.” – Robertson Davies

Noile pasiuni ale lui Albert pentru numismatică (moneda/material), simbolistică (sabia/intelect) și cristale (cupa/emoție) au alunecat natural către descoperirea științelor ezoterice (bâta/acțiune). Despre acestea doar auzise prin adolesceță, dar le ocolise ca fiind niște bazaconii și închipuiri, deloc compatibile cu meseria de ziarist. Dar viața este un labirint și chiar dacă astăzi mergi într-o direcție, de mâine poți intra pe contrasens. Fără să știe nimic despre simbolistica din Tarot, Albert se înconjurase instinctiv de toate elementele necesare unui “magician” ca să înceapă o nouă aventură, un ciclu nou al vieții sale.

Apartamentul și rafturile din bibliotecă, eliberate pe jumătate după plecarea Clarei, se cereau umplute din nou cu obiecte care să dea un nou sens existenței lui Albert. Manualele de jurnalism și comunicare rămase au început să fie înlocuite progresiv de noi cărți despre culturi și religii antice, cataloage de numismatică, dicționare de simbolism, texte sacre creștine și precreștine, alchimie, astrologie, ezoterism, psihologie și filosofie, artă și arhitectură din jurul lumii și din toate timpurile, volume întregi despre masonerie, cavaleri templieri și societăți secrete, arheologie clasică și alternativă, cataclisme naturale și evenimente care au schimbat lumea, cercetări obscure și albume despre Egipt și Sumer, de la spiritualitate antică religioasă până la spiritualitatea modernă bazată pe expasiunea conștiinței, dovezi ale prezenței unei/unor civilizații și rase dispărute sau specii de extratereștri antici care pare că au influențat istoria de la (re)facerea lumii și până la OZN-urile, întâlnirile de gradul III și “cercurile din lanurile de grâu” din ultimul secol care încă ne bântuie fără să le cunoaștem originea, intențiile și semnificațiile.

În parelel cu achiziția obsesivă de cărți pe subiecte care aveau o legătură directă sau indirectă cu căutarea sa încă nedefinită, Albert începuse să adune și o coleție de materiale video, documentare și filme, noi sau vechi, pe teme istorice, spirituale, ezoterice sau ficțiune de anticipație. Uneori găsea pe site-urile de mică publicitate diverse obiecte, mai mult sau mai puțin ciudate, care atestau tipare culturale sau un anumit simbolism, pe care nu le văzuse prea des în cultura de masă sau le privise fugitiv prin muzee – statuete din diverse epoci și culturi, din neolitic până la Renaștere, monede din toate timpurile, medalii, diplome și obiecte masonice, o harta detaliată a cerului din cele două emisfere, fundal al unei săbii de samurai pe stativ, alături de “Amor și Psyche”, macheta creierului uman și o mistrie de cult masonic, cristale de mai multe feluri, trilobiți și amonite, seturi de Tarot, reproduceri ale unor artefacte antice, tablouri-replici după picturi cu mesaje ezoterice, „Pietà” a lui Michelangelo așezată special lângă un mecanism cu sistemul solar, machete cu piramide și monumente arheologice.

De fapt, adunase în timp câte o picătură din tot ce realizare umanitatea mai frumos și mai cu sens în ultimii 12.000 de ani – începând cu macheta templului misterios de la Gobekli Tepe din Turcia datat 10.500 î.Hr., trecând prin arta neolitică de la Cucuteni și Tablițele de la Tărtăria vechi de 7500 de ani, ciudata figurină cu “Femeie reptiliană cu prunc”, veche de 7000 de ani, descoperită în cetatea Ur și expusă la British Museum, din cultura Ubaid precursoarea civilizației sumeriene, alături de mai multe efigii egiptene cu mesaje peste generații, statui grecești, romane, hinduse, budiste și aztece. Pe peretele de la Est al camerei, avea un tablou cu fotografia mărită a celebrului cilindru sumerian vechi de peste 4500 de ani, numit VA243 și expus Muzeul din Berlin, în care este reprezentat Sistemul Solar deasupra unui cuplu umanoid ținuți de mână în fața unui zeu-gigant așezat, un papirus pictat cu „Ochiul lui Horus” deasupra Calendarului mayaș “Piatra Soarelui”, un basorelief cu “Hathor dăruind viață veșnică lui Seti I”, iar mai jos un disc de vinyl înrămat cu Amanda Lear din 1979, pe coperta căruia este desenată ca un “șarpe cu aripi” sprijinit pe Terra, un sfinx feminin peste fundalul unui Egipt îngropat sub nisipuri. Un tablou cu „Facerea lui Adam” de Michelangelo era așezat în fața patului ca temă principală de meditație, iar dedesubt „Omul Vitruvian” al lui Da Vinci suprapus revelator peste Cercul Zodical, alături de figurina unei sirene care ține ridicată în mâini o stea de mare, exact elementul care deschide revelația. Deasupra patului, în partea stângă, atârna tripticul “Grădina deliciilor pământești” ca o profeție făcută acum 500 de ani, în care Hieronymus Bosch surprindea lumea ca pe o rezervație zoologică, privită din depărtări de “Zodiacul” lui Alphonse Mucha, alături de “Școala din Atena” fresca lui Rafael de la Vatican, cu Platon și Aristotel în centru, înconjurați de toate geniile care au modelat civilizația europeană în ultimii 2000 de ani. Ultimul tablou care închide cercul este pictura abstractă „Endless Love” al lui Alfred Gockel, simbolizând iubirea ca fenomen creator dinamic, sau ca dansul elegant și imprevizibil dintre două stele binare, o interpretare personală a lui Albert.

După 13 ani, Baran făcuse din dormitorul său un mic muzeu-bibliotecă, un fel de buncăr în care să stea la adăpost de toate iluziile, ispitele și amnezia lumii moderne. De fapt, îi aminteau în fiecare clipă de lucrurile cu adevărat importante, care au rezistat, rezistă și vor rezista peste milenii, indiferent de valurile istoriei sau viețile trecătoare a indivizilor. Acest decor, cumva dubios pentru moda “brainwash” a zilelor noastre, îi oferea lui Albert teme de meditație continuă, conștientizarea unor detalii neobservate care puteau deveni revelatoare prin noi legături, comparații sau completări. În fapt, era un decor cultural istoric, dar viu și palpabil, care spunea povestea conștiinței umane în diverse epoci, din care se desprinde și în care se întoarce fiecare conștiință individuală, indiferent dacă este trezită sau nu la niveluri superioare.

După cum spunea Joseph Campbell într-una dintre conferinițele sale “Mythos”, o conștiință poate fi ridicată gradual prin evoluție spirituală treptată sau expandată violent și riscant prin anumite substanțe care anulează barierele de protecție ale creierului. Astfel, individul pășește dincolo de realitatea vizibilă și va lua contact direct cu propriul subconștient sau, mai rău, cu inconștientul colectiv. Aici unii își pot pierde mințile definitiv, în lipsa unei pregătiri graduale de percepție și înțelegere. Totuși, spunea Campbell, o minte lucidă comprimă spațiul și timpul în aici și acum, dar trebuie dezvoltată continuu, devenind din ce în ce mai conștientă de moștenirea ancestrală, care oricum rulează pe fundalul vieților noastre, dar pe care ar putea să o controleze și să o acceseze mai ușor printr-o cultură generală cât mai vastă.

Contactul lui Baran cu astfel de idei îi zguduiau din temelii raportarea la realitatea înconjurătoare și, mai mult, îl făceau să pună la îndoială, sau măcar să revizuiască, tot ceea ce învățase despre viață încă din copilărie. Deși ni se tot repetă că suntem liberi să alegem, că ne decidem singuri soarta prin liberul arbitru, pare că ne naștem și trăim în limitele unui labirint asemănător cu o pânză de păianjen – fie că o numim familie, cerc de prieteni, mediu social la școală sau la muncă, sat sau oraș, județ sau regiune, țară sau continent, planeta Pământ sau, mai exact, matricea materiei sau “Matrix Mater”.

Pe măsură ce Albert devenea conștient de toate acestea, următorul pas a fost să își pună întrebări serioase despre cine ne trage sforile, ale cui păpuși suntem, cine sunt păpușarii și cine îi controlează pe păpușari. Acesta este terenul fertil pe care s-a dezvoltat “teoria conspirației” cu multe legende și povești bazate pe conexiuni și sâmburi de adevăr. Din păcate, mulți dintre cei “treziți parțial” vor rămâne blocați aici tot restul vieții, cu sentimentul neputinței unor condamnați care au deschis ochii doar atât cât să-și vadă propriile lanțuri. Este doar un vestibul al dezmeticirii individuale, prima găleată de apă rece pentru trezirea din hipnoza indusă de sistemele de guvernare și organizare socială, toate de tip tribal, indiferent de ideologie – violente, războinice, patriarhale, concurențiale, bazate pe control și corecție, cu o tradiție de circa 5000 de ani. Alegoria lui Platon din “Mitul peșterii” ne vorbește exact despre destinul indivizilor în societate, bântuiți de aceleași frici și dileme și acum 2500 de ani – bezna comodă din grotă sau ieșirea la lumină orbitoare prin educație, înțelegere și dezvoltare permanentă?

Toate aceste mici revelații se aprindeau ca niște focuri de artificii în capul lui Baran. Parcă o mână nevăzută începuse să-l plimbe, înainte și înapoi, prin istorie, pe continente, prin mai multe culturi și sisteme de gândire. Astfel de exerciții mentale cristalizau câteva idei primare în mintea și în inima sa – dincolo de diferențele locale sau mofturile vremurilor, dincolo de slăbiciunile și păcatele speciei umane, ceva a supravițuit mereu cu mari eforturi. Virtuțile umane și lumina ascunsă în fiecare dintre noi trebuie cultivate continuu, și tot ce are viață este un miracol care trebuie venerat la tot pasul. În plus, lumina este limitată și are nevoie de resurse interioare ca să poată arde neîntrerupt și lupta inechitabil cu întunericul rece, nepăsător, infinit.

„De fapt, aceasta este eterna luptă din care, paradoxal, a apărut viața și care, ironic, se hrănește apoi tot din această luptă.” – gândea Albert în mijlocul nopții, plimbându-se prin camera sa, cu mâinile la spate, ca într-un monolog pe scena unui teatru gol, lăsat în paragină.

Deși nu prea vorbea despre asta, Albert avea totuși un îndrumător sau cel puțin un partener de discuții pe aceste teme. Nu se întâlneau prea des, dar păstrau legătura. Nu-i spunea pe nume, dar i se adresa cu “Domnul H”, pentru că așa se prezetase cândva acest domn, fără să menționeze dacă este prescurtarea numelui sau doar un pseudonim simbolic. Oricum, Baran remarcase evident că literă H putea face referire directă la nume din mitologie și religie, adică la spirite atemporale precum Horus, Hermanubis, Hermes, Helios, Hristos.

Ca simbolistică, semnul H are multe interpretări – simbol chimic pentru hidrogen, asociat cu elementul Aer și cu cifra 8 din alfabetul latin, semn grafic pentru scără spre cer, simbol științific pentru înălțime, diferență de nivel sau altitudinea față de nivelul mării, sunet produs prin expirația aerului sau de lătratul unui câine, indicele H reflectă productivitatea și impactul, iar Ora H indică momentul secret pentru inițierea unei acțiuni. De asemenea, litera H mai poate face referire la “Hidromel” – în cultura celtică este considerată băutura dătătoare de nemurire a zeilor de pe lumea cealaltă, la “Homa” – pasăre mitică care rătăcește în înaltul cerului și îi copleșește cu puteri benefice pe cei pe care îi acoperă cu aripile sale, sau “Htonic” – simbol al josului ce reprezintă pământul sub aspectul său lăuntric și nedeslușit. Mai merită amintit și că “harpa” a fost inventată de Hermes, din cochilia unei broaște țestoase (!), și dăruită apoi fratelui său Helios (Apollo), acest instrument muzical fiind unul dintre simbolurile luminii solare.

Despre Domnul H, nici Baran nu știa foarte multe. Se cunoscuseră în urmă cu câțiva ani, la o expoziție de artă și obiecte istorice masonice. La acel moment, Albert avea 35 de ani și depășise faza de simplu adept al “teoriei conspirației”, mai studiase și începuse să-și schimbe părerea despre masoneria tradițională, când a citit mai multe despre „aripa speculativă”, latura culturală, intelectuală și artistică, păstrătoarea valorilor simbolice și morale. Mâna destinului făcea ca, în această perioadă a vieții sale, Baran să aibă mai mult timp liber pentru studiu și o minte mai detașată de problemele cotidiene mărunte. Nu avea soție și copii, locuia singur, relația cu Donia fiind la distanță, și lucra de acasă pentru Clara pe diverse proiecte de comunicare publică, design și grafică publicitară. Pe lângă abilitățile de jurnalist, Albert își dezvoltase pe parcusul profesional și alte abilități tehnice și creative în zona digitală precum editarea foto-video, realizarea de materiale promoționale, broșuri și pagini de internet.

În vârstă de circa 65 de ani, Domnul H avea aliura unui artist francez retras la țară, cu ochi albaștri mici și limpezi, zâmbitori și curioși, sub o frunte înaltă, cu părul alb dat pe spate și cu o barbă albă medie, crescută natural, dar pieptănată. Nu puteai spune dacă este poet, scriitor, pictor, sculptor, muzician sau toate la un loc. Era îmbrăcat cu un sacou negru modest, peste o cămașă albă simplă. Papionul de la gât, negru cu picățele albe, cam măricel, trăda o fire jovială și creativă, ușor demodată, dar fără să-i pese dacă mai era sau nu în ton cu vremurile. Privind în urmă, Baran realiza că întâlnirea și legătura cu acest personaj-spirit îl salvase de la traseul unui destin de ignorant și îl ghidase ușor pe trepte superioare de înțelegere și conștiință.

Albert venise singur la expoziția masonică, prima de acest gen la care participa. Era curios să ia contact direct cu acest mediu prezentat atât de negativ, în fel și chip, să vadă cum arată de aproape masonii români. Organizatorii și invitații aduceau mai mult a profesori și artiști sărăcuți, decât a politicieni sau oameni de afaceri feroce. După un mini-concert de muzică clasică din opere celebre, cei prezenți au fost invitați să admire lucrările de artă contemporană și obiecte istorice ale unor loji și ordine masonice adunate din toată lumea. Baran se oprise lângă o vitrină unde Domnul H analiza cu atenție și calm anumite însemne și decorații. Pentru câteva secunde s-a uitat către Baran, apoi și-a întors privirea către un anumit obiect, spunând brusc:

— Aceasta este o medalie Royal Arch Jewel. Simbolurile adunate aici, dacă le înțelegi bine, sunt suficiente să te ilumineze instant, fără să mai citești nicio carte.

— Dar de ce ar vrea cineva să se ilumineze? i-a răspuns Albert cu un zâmbet ironic.

— Doar când se va sătura de fuga pe orizontală, omul va căuta zborul pe verticală!, adăugă Domnul H, ridicându-și ochii spre cupola sălii în care se aflau.

— Interesantă viziune. Ca o răstignire necesară care duce la iluminare, nu-i așa?

— Nu poți gusta din absolut până nu unifici și depășești dualitatea lucrurilor. Apropo, încântat de întâlnire. Eu sunt H. Îmi place să mi se spună doar H, pentru că un simbol deschide mintea, față de un simplu nume care doar etichetează un chip. Fiecare dintre noi este o monadă, un mister viu, o entitate spirituală capabilă de percepții și tendințe, un organism cu mai multe corpuri și pe mai multe niveluri.

Cuprins parcă de o vrajă, Albert rămase tăcut, încercând să pătrundă înțelesul ultimei fraze auzite. Fără alte introduceri, Domnul H a început să-i traducă simbolurile de pe decorația de grad masonic Royal Arch, într-un limbaj aproape poetic, fără vreo emfază academică.

— Bijuteria Arcului Regal ascunde și revelează forțele superioare care controlează viața și destinul omului. Cele două triunghiuri echilaterale opuse și împletite, simbol cunoscut popular doar ca Steaua lui David sau Sigiliul lui Solomon, surprind echilibrul perfect dintre superior și inferior, spiritual și material, electric și magnetic, lumină și întuneric, exterior și interior, masculin și feminin. Alchimia studia obținerea Pietrei Filosofale prin spargerea contrariilor în Cele Patru Elemente primordiale – Foc, Aer, Pământ, Apă – și apoi unificarea lor într-un Al Cincilea Element – Sufletul, adică activarea punctului central de gravitație și aprinderea “soarelui interior” al omului care se află în inimă. Știai că inima este primul organ care se formează în dezvoltarea embrionului uman? Acolo se aprinde lumina vieții pentru prima dată, o picătura din Dumnezeu, o rază de soare care prinde formă și alungă întunericul. În centrul acestor triughiuri se află Soarele încadrat într-un triunghi mai mic cu vârful în sus, simbol masculin al Focului și Aerului, din care iese un Compas, instrument geometric care ordonează, aflat deasupra unei Sfere, simbol feminin pentru Pământ și Apă, care reprezintă Terra, mediul perfect pentru materializarea luminii nevăzute, adică a sufletului. Știai că ochii noștri nu pot percepe lumina în sine, ci doar reflexia ei pe obiecte? Adică vedem doar umbrele unei realități superioare, aflată mai mult dincolo decât dincoace de limitele simțurilor noastre – cei cinci senzori amărâți cu care analizăm doar o mică felie dintr-o multitudine de vibrații și frecvențe prezente în jurul nostru.

— Cam multe informații în prea puține cuvinte… – spuse Albert cam năucit, închizând prelung ochii și ridicând din sprâncene, cu un zâmbet puțin forțat.

— Aceste explicații pot părea abstracte, greu urmărit sau de înțeles, doar atunci când vin din exteriorul tău, când cineva ți le spune. Le poți crede sau nu, le poți verifica sau nu, le poți aprofunda sau nu. Simbolurile ascund și revează în același timp. Adică, revelația este atunci când explicațiile vin singure din interiorul tău, ca un sentiment care te luminează, ca o trăire care nu trebuie formulată și explicată. Doar știi, fără să mai fie nevoie să crezi sau să cauți dovezi. Parcă toate aceste informații s-ar aflat deja în noi, ascunse undeva în subconștientul personal și în inconștientul colectiv, și care se pot debloca prin anumite chei precum simbolurile sau diverse practici mistice. Pe scurt, nu trebuie să învățăm răspunsul la marile întrebări existențiale, ci doar trebui să ne amintim – cine suntem, de unde venim și încotro mergem?

— Pare că simbolurile sunt în strânsă legătură cu structura psihicului și cu nivelurile de conștiință umane. Le putem interpreta corect doar pe măsura ce devenim conștienți de aspectele multiple ale ființei noastre? a întrebat Baran cuprins de discuție.

Cred că da. Deja știm că forma psihicului individual este ca un iceberg, cu vârful afară 5% fiind conștientul sau masca socială, iar restul de 95% este ascuns sub nivelul apei – subconștietul personal, format încă din timpul vieții intrauterine, și inconștientul colectiv la care toți suntem cumva conectați. Pare că înotăm fie printr-un câmp energetic imperceptibil, ca o apă curgătoare fără densitate fizică, fie este o legătură chimică pe fondul genetic comun pe care îl împărtășim cu toții, pe mai multe niveluri de gene comune – plecând de la familie, rude, grup local, populații regionale, națiuni, popoare continentale cu rădăcini comune, amestecul cu alte rase migratoare de pe alte continente și până la baza genomului uman început de la “Lucy”, prima mamă a rasei umane, în urmă cu peste 3 milioane de ani în Africa. Dar peste toate legăturile genetice, culturale și rasiale, pare că ne leagă ceva și mai profund, intangibil, greu de demonstrat, care poate fi perceput doar prin intuiție antrenată, revelație proprie și trezirea sinelui, aflat imediat sub linia conștientului. Este vorba de întâlnirea sufletelor, conectarea energiilor personale, atingerea inimilor, lumina mea vede lumina ta, foarte bine surprinsă prin acel “Namaste” al indienilor hinduși care se traduce prin “Divinul din mine recunoaște divinul din tine”.