0. NEBUNUL – de la investigație la revelație

“Căutarea realității este cea mai periculoasă dintre toate acțiunile, căci distruge lumea în care trăiești.” – Nisargadatta Maharaj

O monedă veche emisă de Vatican în 1778 închidea cercul căutărilor începute de Albert Baran cu 13 ani în urmă, ca o ultima piesă dintr-un puzzle gigant. Precum șarpele Ouroboros care își înghite coada, simțea că trecuse pragul dintre material și spiritual, că simțurile sale începeau să fie subordonate de intuiție, că ochii minții sunt dublați mai clar de ochii sufletului. Întâmplător sau nu, Arcana XIII din Tarot simbolizează exact anihilarea materială și trezirea spiritului. În acest lung proces de transformare interioară, Albert a fost mereu atent la faptul că și-ar putea pierde mințile, simțindu-se din ce în ce mai detașat de programările unei vieți considerate normale. Ceea ce începuse cândva ca o pasiune pentru simbolistică și numismatică, ca o căutare fără obiect, a devenit ușor o forță de seducție, o ardere și apoi o revelație. Iar acum o simțea ca pe o lumină aprinsă în interiorul său. Abia în ultimii 5 ani începuse să fie mai conștient că, din voie sau fără voie, declanșase în viața sa o acțiune de trezire prin acea “alchimie spirituală”, pe care o considera esențială pentru orice persoană matură, ca un proces accelerat de evoluție naturală. Mult timp nu acordase importanță pentru când și cum începuse totul, mai ales că unele intuiții instinctive le avea din copilărie, iar câteva “semințe de aur” fuseseră plantate în sufletul său prin educația de acasă și de unele lecturi încă din adolescență. Dar acum realiza că percepția sa asupra realității începuse să se schimbe chiar din 2012, celebrul an apocaliptic din profețiile mayașe. Își amintea bine anul pentru că dăruise surorii sale un medalion cu Lapis Lazuli, adică „piatra albastră”, despre care citise întâmplător că ar proteja de pierderea sarcinii, iar în anul următor se născuse nepotul său Noah.

Așadar, totul a început când Albert Baran avea 32 de ani și o pasiune nouă pentru cristale, total diferită de restul de până atunci. Dintre toate, se atașase rapid de piatra Lapis Lazuli, foarte prețuită de vechii egipteni pentru albastrul său ca cerul luminat de Lună, brazdată de fire de pirită, precum manunchiuri de stele aruncate ca semințe de viață în cosmos. Nu știa exact de ce se simțise atras de această piatră și nici că ea va declanșa călătoria sa printre stele. De fapt, atunci începea reconstucția interioară, după prima apocalipsă majoră din destinul său. Viața personală și tot viitorul preconizat se prăbușiseră când avea 30 de ani. De comun acord cu Clara, prietena și aproape soția sa, puseseră capăt unei relații după 14 ani. În parelel, cariera de ziarist în presa scrisă, începută din adolescență, își dădea duhul odată cu ziarul la care lucra, pe fondul dezvoltării explozive a Internetului. După 500 de ani de la inventarea tiparului, Epoca Gutenberg era îngropată definitiv și renăștea parțial în Epoca Digitală. La fel și viața lui Albert.

Cu aproape doi ani în urmă, o cunoscuse pe Donia, psiholog ca pregătire, și tot atunci luase primul său contact întâmplător cu simbolistica – un medalion cu un semn necunoscut cu trei spirale, numit “Triskelion”, ales intuitiv dintr-un mic magazin de suveniruri, în prima lor fugă romantică la Predeal. Ea rezonase cu “Cruce celtică”, iar amândoi le-au purtat la gât ani de zile ca pe niște verighete. Noua relație îl ajutase să renască pe interior, să se echilibreze emoțional și să-și recapete încrederea în sine și într-un viitor destul de incert. După aceste schimbări majore, Albert renunțase să mai aticipeze ceva, să-și mai plănuiască destinul sau să se mai îndrepte către vreun ideal anume. Pentru acel moment era suficient – câinele său Igor se refăcuse bine după o grea operație, trăia o nouă dragoste cu Donia, iar financiar reușea să supraviețuiască printre salariile mici și întârziate de la ziar și unele colaborări cu Clara. Deși conștient de gelozia trezită în Donia, Albert era totuși nevoit financiar să păstreze încă legături de muncă cu Clara, care acum avea propria firmă de comunicare publică și o nouă viață personală.

Separat de viața personală stabilă și de fluctuațiile profesionale, Albert se apropia de pragul vârstei fatidice de 33 de ani și intra, fără să-și dea seama prea bine, pe un drum de cunoaștere interioară, la care renunțase atunci când se hotărâse să urmeze cariera de ziarist decis să schimbe lumea. Această nouă căutare părea să-i satisfacă nu doar o curiozitate intelectuală și să-i umple un gol lăsat de abandonarea meseriei de suflet. Se năștea în el o nouă înțelegere a realității și dorința de a vedea dincolo de aparențele vieții cotidiene, pe care se concentrase în zadar atâția ani. Nu era prea conștient de riscurile la care se supunea pe acest nou drum nemarcat prin “pădurea vieții”, inexistent pe harta destinului său și fără prea multe semne de orientare. Nu se gândea nici la “dezvoltarea personală”. Doar începea să caute ceva nou, fără să știe ce anume și nici nu se simțea obligat să-și stabilească vreun scop sau obiectiv. Era decis să se lase purtat de busola interioară, fără așteptări și fără dorințe prestabilite – nu dorea nici bani, nici făimă, nici pietre filosofale. Prin acest “zbor fără de țintă-n sus” simțea că își va deschide mintea, că va fi protejat cumva de capcanele unei lumi nevăzute, dar și că va merge direct către ceva esențial. Pe fundal era dezamăgit de propriile iluzii prăbușite pe toate planurile, deci nu mai avea nimic de pierdut și nici vreun miracol nu aștepta.

Primele simptome au început să fie vizibile – reducerea cercului de prieteni, scăderea intereseului pentru socializare, reconsiderarea banilor ca simplu instrument secundar, mutarea interesului dinspre general și particular spre esențial. Manifesta o atenție în creștere pentru o diversitate de subiecte precum simbolistică și civilizații antice, psihologie  și spiritualitate, antroplogie și mitologie, astronomie și astrologie, religii și texte sacre, societăți secrete și masonerie, istoria îndepărtată a planetei, ipoteza extratereștrilor și existeța unor civilizații paralele. Pe măsură ce se afunda în astfel de teme, Albert avea un sentiment profond că toate acestea se unesc undeva, că pornesc de undeva și că cercetarea interdispciplinară este evident necesară pentru a înțelege realitatea și forțele de manifestare din spatele lucrurilor. Întrevedea că nimic nu este separat și haotic, că tot ce există face face dintr-o țesătură inteligentă, incredibil de frumos ordonată și întreținută de forțe nevăzute, că știm doar o picatură dintr-un ocean.

După câțiva ani de rătăcire printre multiple științe, Albert începuse să observe existența unei filozofii perene, unui curent adânc separat de valurile istoriei, și se simțea aspirat într-o nouă dimensiune, despre care cei din jurul său nu știau, nu vorbeau, nu-i interesa, se temeau sau, mai mult, considerau că sunt semne ale unei boli psihice. Atunci a înțeles mai limpede că, dacă va intra pe acest tărâm, va trebuie să își asume niște riscuri precum – respingerea socială, dizolvarea unor concepte inoculate prin educația socială, schimbarea unor valori și percepții asupra mediilor care modelează comportamente, identificarea propriilor credințe false și a ideilor preconcepute, revizuirea unor subiecte tabu sau a unor adevăruri științifice și religioase înghițite pe nemestecate sau neînțelese și abandonate. În lipsa unor călăuzitori, toate aceste procese interioare sunt greu de suportat și de mascat, și te pot duce ușor către izolare socială, să aluneci într-o realitate paralelă, mai mult sau mai puțin imaginată.

Totuși, Albert a evitat să caute îndrumare din zona religioasă sau spirituală, tocmai pentru că nu doarea să intre sub influența unor anumite idei, credințe, școli, maeștri sau autori spirituali. Nu se grăbea nicăieri și era gata de posibile rătăciri. Se baza pe flerul de ziarist, pe echilibrul și încrucișarea surselor, dar și pe dezbaterea interioară, specifică zodiei Gemeni, sub ghidarea lui Hermes/Mercur. Ca să nu rămână captiv într-un anumit domeniu, tehnica sa de “zbor deasupra pădurii” îi asigura libertatea de gândire și speculație, perspectiva de ansamblu și înglobarea unor domenii largi de cunoaștere. Cu cât harta „cerului și pământului” devine mai vastă pe mai multe niveluri, cu atât este mai ușor să găsești, să aprofundezi și să vezi anumite detalii esențiale, un fir roșu ascuns într-o mare de amănunte care deturnează atenția.

Pe acest drum la “marginea prăpastiei” și cu atitudinea specifică Nebunului din Tarot, numit și “Arcana fără număr”, Albert începea să difențieze esențialul de particular, să vadă dincolo de aparențe și să întrevadă o potecă acoperită de nisipul și de ceața vremurilor schimbătoare. Dintre toate cele cercetate, devenise atras de ezoterism ca știință a înțelegerii spiritului, de principiile și misterele alchimiei, de filozofia hermetică, de energiile explicate prin astrologie și de enigmele antice din Egipt, Sumer, India. Le considera fie rămășițe ale unei civilizații de giganți distruse la Potop în urmă cu circa 12.000-13.000 de ani, fie bucăți dintr-o civilizație fondată cândva de ființe venite dintr-un alt sistem solar. În fapt, Albert devenise convins că civilizațiile antice au fost cu mult superioare celor de astăzi, atât spiritual, cât și tehnologic, dovada amneziei noastre de milenii fiind chiar Marile Piramide din Egipt pe care nici acum nu înțelegem când, cum, de către cine și de ce au fost construite, care a fost rolul funcțional și simbolic, și care este mesajul pe care îl transmit peste generații.

„Știi, Asclepios, că Egiptul este o imagine a Raiului sau, mai exact, în Egipt, toate operațiunile puterilor care conduc și lucrează în Rai sunt prezente pe Pământul de dedesubt? De fapt, trebuie spus că întregul Cosmos locuiește în acest pământ al nostru ca într-un sanctuar.” (Lamentarea lui Hermes din Corpus Hermeticum)

Amalgamul de științe, credințe, ipoteze și speculații, de fapt, ocolește exact răspunsurile la marile întrebări. Doar se reciclează, redesenează și redenumesc idei vechi de mii de ani, prin cercetări care mai mult îngroapă decât să reveleze. Cu această nouă viziune, Albert trecea “de la microscop la telescop” și descoperea un punct comun, un fir roșu călăuzitor, o luminiță care pâlpăie la capătul unui tunel, o cheie universală, un principiu uitat dar transmis mascat prin toate epocile, o cauză din spatele multor cauze, o stea cu o mie de nume, Soarele din spatele Soarelui. Până la acceptarea științifică generală, vocea celor puțini care cunosc sau doar intuiesc acest adevăr, rămâne o simplă ipoteză bazată pe interpretarea personală a unor nebuni care se plimbă și caută explicații la “marginea lumii”, acolo unde pot asculta mai bine povestea stelelor.

Privind în urmă, Albert realiza că toată căutarea, aventura interioară și viața personală din ultimii 13 ani au urmat exact ordinea, simbolistica și magia Arcanelor Majore din Tarot.